Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia NU este definitivă

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, rămâne în arest preventiv. Decizia NU este definitivă
Judecătoria Mangalia a decis să menţină măsura arestării preventive în privinţa lui Vlad Pascu
Mandatul de arestare preventivă pentru Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, soldat cu moartea a doi tineri, a fost prelungit de Judecătoria Mangalia. Decizia magistraţilor nu este, însă, definitivă.
Judecătoria Mangalia a decis să menţină măsura arestării preventive în privinţa lui Vlad Pascu, la câteva zile după ce tatăl său a scăpat de controlul judiciar, iar mama sa a ieşit din arestul la domiciliu.
“În temeiul art.207 alin.6 Noul Cod proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpatului Pascu Matei Vlad În temeiul art.207 alin.4 Noul Cod proc.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului Pascu Matei Vlad, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.15/UP din data de 20.08.2023, emis de Judecătoria Mangalia în dosarul nr.4085/254/2023. Respinge cererile formulate de apărătorul inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive şi înlocuirea cu o altă măsură, ca neîntemeiate”, se arată în minuta instanţei.
Dosarul 2 mai. Cum i-a convins Miruna Pascu pe judecători s-o scoată din arestul la domiciliu
Reamintim că, pe 19 august, doi tineri (o fată de 20 de ani şi un băiat de 21 de ani) au decedat şi alţi trei au fost răniţi după ce Vlad Pascu a intrat cu maşina (un Mercedes de colecţie decapotabil) într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii 2 Mai. Conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti în staţiunea Vama Veche, acolo unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Înainte de accident, Vlad Pascu a fost oprit de două ori în trafic de poliţişti. A fost condus la o secţie de poliţie, dar a fost lăsat să plece, deşi în maşina lui fuseseră descoperite droguri.
Sursa: Realitatea din Justitie
Citește și:
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Trei suspecți acuzați de furturi de la persoane vârstnice, arestați de poliția din Seattle: hoții sunt români
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News












