Momente tensionate la granița cu Egiptul. Se așteaptă deschiderea unui punct de frontieră

Momente tensionate la granița cu Egiptul. Se așteaptă deschiderea unui punct de frontieră
Sunt evacuări de urgență și ale unor localități din Israel aflate la granița cu Libanul
Momente tensionate la granița cu Egiptul. Se așteaptă deschiderea unui coridor umaniar din Fâșia Gaza, la punctul de frontieră Rafah. Pe de altă parte, sunt evacuări de urgență ale unor localități din Israel aflate la granița cu Libanul.
Deschiderea punctului de frontieră Rafah ar putea fi singura salvare pentru cetățenii străini din Gaza, inclusiv sute de români, potrivit Realitatea Plus. Deocamdată informația vehiculată este că vor fi lăsați să treacă doar cetățenii străini sau cei care au dublă cetățenie.

Deschiderea frontierei ar urma să fie însoțită de o încetare a ostilităților în zonă (grafică Realitatea Plus)
În paralel, Israelul, Egiptul şi Statele Unite s-au pus de acord asupra unui armistiţiu în sudul Fâşia Gaza, începând de la ora locală 6.00 (şi ora României), anunţă surse egiptene, potrivit news.ro.
Pe de altă parte, Israelul a activat un plan de evacuare a locuitorilor din 28 de sate aflate pe o rază de 2 kilometri de la granița cu Libanul, informează Mediafax.
Armata israeliană a anunțat luni că a activat un plan de evacuare a locuitorilor din 28 de sate aflate pe o rază de 2 kilometri de la granița cu Libanul, ca urmare a ostilităților cu Hezbollah, în paralel cu războiul din Gaza, care ia amploare.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Trei suspecți acuzați de furturi de la persoane vârstnice, arestați de poliția din Seattle: hoții sunt români
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News












