Ministrul Muncii, după adoptarea noii legi a pensiilor: Este sustenabilă, în bugetul pe 2024 vor fi bani

Ministrul Muncii, după adoptarea noii legi a pensiilor: Este sustenabilă, în bugetul pe 2024 vor fi bani
Ministrul Muncii a anunțat că noua lege a pensiilor este sustenabilă
Ministrul Muncii a anunțat că noua lege a pensiilor este sustenabilă și nu se pune problema ca la elaborarea bugetului pentru anul viitor să nu se aloce sumele necesare.
"Este echilibrată și făcută de așa natură încât pensiile românilor să crească. Avem 2 etape, in prima se majorează cu 13,8%, cea de-a doua din septembrie, când va fi recalcularea. Sursa de finanțare va fi aceeași ca până acum, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul de stat, avem exact prevăzută sursa bugetară, impactul bugetar este 0,6%, este un impact sustenabil. Bugetul de stat pe 2024 urmează să fie elaborat, noi am votat o lege bună pentru români, care să le dea ceea ce merită.
Noua Lege a pensiilor a fost adoptată în Parlament - Decizie crucială pentru toți românii - Câți bani primesc peste 4,7 milioane de pensionari
Ministerul Muncii a venit cu o fișă, în care am prezentat inclusiv impactul, deci legea este sustenabilă. Este evident că trebuie să ne îmbunătățim colectare și să reducem evaziunea. Sunt sigură că se vor găsi soluții pentru ca românii să beneficieze de pensii mai bune," a declarat Simona Bucura-Oprescu.
Citește și:
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Trei suspecți acuzați de furturi de la persoane vârstnice, arestați de poliția din Seattle: hoții sunt români
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News












