Haos în UE: mai multe țări refuză reducerea PESTICIDELOR

Haos în UE: mai multe țări refuză reducerea PESTICIDELOR
România va mânca și pe viitor legumele și fructele importate cu la fel de multe pesticide. Asta după ce la nivelul Uniunii Europene s-a declanșat un adevărat haos. Franța, Spania și Suedia se opun reducerii cu 50% a pesticidelor, ca să nu piardă din profit.
România va mânca și pe viitor legumele și fructele importate cu la fel de multe pesticide. Asta după ce la nivelul Uniunii Europene s-a declanșat un adevărat haos. Franța, Spania și Suedia se opun reducerii cu 50% a pesticidelor, ca să nu piardă din profit.
Comisia Europeană dorea reducerea la jumătate, până în 2030, a utilizării pesticidelor chimice în UE, comparativ cu perioada 2015-2017. Măsura propusă s-a lovit însă de reticența și opoziția eurodeputaţilor conservatori.
Încă de la început, o parte dintre statele membre și din europarlamentari s-au alarmat că fermierii ar putea avea pierderi majore dacă această măsură ar fi adoptată. Negocierile între cele 27 de state membre UE bat însă pasul pe loc, iar textul propus de Comisia Europeană este amenințat să fie chiar respins de eurodolarii din Partidul Popular European.
"Este un dosar problematic. Dacă elaborăm reglementări fără a avea o ideea cu privire la consecinţe, creăm tensiune şi suspiciuni", susţine ministrul francez al Agriculturii, Marc Fesneau.
În Parlamentul European, textul Comisiei ar putea fi supus votului în luna iulie în cadrul comisiei pentru Agricultură, iar ulterior, în plenul Parlamentului.
Citește și:
- 19:06 - Nicușor Dan, prima reacție după videoconferința privind Strâmtoarea Ormuz: ”Discuțiile s-au concentrat pe încetarea focului în regiune”
- 18:30 - Prețul petrolului scade cu 10% după anunțul crucial al Iranului privind Strâmtoarea Ormuz
- 14:17 - Trei suspecți acuzați de furturi de la persoane vârstnice, arestați de poliția din Seattle: hoții sunt români
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News












