Acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 prizonieri. Emisarul SUA: „Pacea mai are nevoie de timp”

Acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 prizonieri. Emisarul SUA: „Pacea mai are nevoie de timp”
Acord la Abu Dhabi pentru eliberarea a 314 prizonieri
Delegațiile Statelor Unite, Ucrainei și Rusiei au ajuns joi, la Abu Dhabi, la un acord privind un nou schimb de prizonieri de război, a anunțat emisarul american Steve Witkoff. Potrivit acestuia, în total vor fi eliberați 314 de prizonieri, în cadrul celui mai amplu schimb realizat în ultimele cinci luni.
„Astăzi, delegațiile din SUA, Ucraina și Rusia au convenit asupra unui schimb de 314 prizonieri, primul de acest tip din ultimele luni”, a transmis Witkoff într-o postare pe platforma X.
Emisarul american a subliniat că acordul a fost posibil în urma unor discuții „detaliate și productive”, dar a avertizat că procesul de pace este departe de a fi finalizat.
„Deși mai sunt multe lucruri de rezolvat, pași precum acesta arată că diplomația susținută poate produce rezultate concrete și poate contribui la încheierea războiului din Ucraina”, a declarat Witkoff, citat de Reuters și AFP.
Negociatorul-șef al Ucrainei, Rustam Umerov, calificase încă de miercuri prima zi a celei de-a doua runde de negocieri ca fiind „productivă”, în pofida faptului că luptele continuă pe front.
La rândul său, președintele ucrainean Volodimir Zelenski declarase anterior că se așteaptă ca aceste discuții să conducă la un nou schimb de prizonieri, considerat un pas important în procesul de detensionare.
Steve Witkoff a mai precizat că negocierile vor continua în următoarele săptămâni, fiind anticipate noi progrese. Potrivit agenției ruse RIA, Rusia va preda 157 de prizonieri ucraineni și va primi în schimb același număr de prizonieri ruși, în cadrul acestui acord.
Citește și:
- 14:17 - Trei suspecți acuzați de furturi de la persoane vârstnice, arestați de poliția din Seattle: hoții sunt români
- 22:18 - Călin Georgescu critică modul în care România a gestionat cazul Pfizer și programul SAFE: „Totul trebuie să contești. Din start” VIDEO
- 22:01 - Călin Georgescu: „Apa și Hrana – „Armele de gherilă economică” ale României”
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
Urmărește știrile Realitatea din Franta și pe Google News












